Filme româneşti la Muzeul Benzii Desenate

Uimitoarele aventuri ale muschetarilor este un film românesc de animație din 1987, creaţia lui Victor Antonescu.
Trei şoricei persecutaţi de pisici găsesc romanul Cei trei muschetari al lui Alexandre Dumas şi încep să-l citească împreună. Pe măsură ce se adâncesc în poveste, curajul lor creşte, la un moment dat ei transpunându-se în rolul eroilor cărţii.
Astfel, şoriceii ingenioşi devin muschetari, iar motanii se transformă în gărzile cardinalului Michellieu (voce: Dem Rădulescu). Filmul continuă cu o serie de peripeţii presărate cu urmăriri, capcane, uşi secrete şi numeroase gaguri.


Călătoriile lui Pin-Pin (1986-1989), serial de animație devenit lungmetraj în 1991, îl au ca protagonist pe personajul creat de regretata artistă Luminița Cazacu și însuflețit de vocea Valeriei Ogășanu.
Pinguinul Pin-Pin, artist de circ, pleacă în lume ajutat de clown și de copii, pentru a-și căuta un partener pentru un spectacol mai bun. Dornic să-și cunoască ținutul natal, el călătorește în jurul lumii trecând prin nenumărate aventuri în locuri exotice și prin experiențe care-l fac să aprecieze prietenia cum se cuvine.


Condiţia Penelopei (1976) cuprinde o serie de 7 episoade, destinată tuturor vârstelor, realizată de Luminiţa Cazacu. Accentele satirice ale comentatorilor din off, rostite de marii actori Toma Caragiu şi Octavian Cotescu, aduc savoare şi umor filmelor.
Ciclul Condiţia Penelopei tratează în manieră umoristică, condiţia femeii, utilizând imaginea eroinei lui Homer - întruchiparea feminităţii, răbdării, blândeţii şi iubirii. Pe un ton ironic, chiar sarcastic uneori, filmele creionează tabloul prejudecăţilor masculine privind femeia, cu cochetăria, farmecul şi slăbiciunile Penelopelor din zilele noastre. Umorul decurge din aventurile unui cuplu din zilele noastre, plasat într-un cadru antic.
Serialul Condiţia Penelopei cuprinde următoarele episoade: Condiţia Penelopei, Penelopa și cele 9 muze, Maratonul Penelopei, Penelopa în templul artei, Penelopa și Scufița Roșie, Penelopa și uriașii cei răi, După amiezile Penelopei.


Miaunel și Bălănel, au fost creați de Horia Ștefănescu, Zaharia Buzea și Artin Badea.
În 1974, pe ecran apărea scurtmetrajul Baloane vrăjite, semnat de Zaharia Buzea. Considerat natural, conflictul dintre câine și pisică era abandonat în acest film. Miaunel și Bălănel au venit pe lume fără să știe că trebuie să se certe, chiar fără motiv, fiind fermecători în ingenuitatea lor. Credeau că nimeni nu trebuie să se certe cu nimeni, cel slab nu trebuie să fie nedreptățit, cel merituos să nu fie înșelat.
Micii spectatori au decis că generozitatea lui Miaunel și Bălănel şi cultul prieteniei, trebuie să triumfe. Astfel că până în 1982 au fost realizate peste 60 de titluri din filmele cu Miaunel și Bălănel.
Devenite vedete, cele două personaje s-au strecurat și în alte seriale, ajungând căutători de comori în Răzbunarea buldogului, film în care era nevoie de cineva în stare să mai potolească rivalitatea, nu întotdeauna cavalerească, dintre buldogul Manole și motanul Pusy. În zelul lor de a împăca pe toată lumea, Bălănel și Miaunel își descoperă noi resurse, dând nobile pilde de curaj.
Episoade din Bălănel și Miaunel disponibile la MBD: Bălănel, Miaunel și purcelușul, Bălănel și Miaunel – Doicile, Bălănel în parc, Bălănel și Miaunel - La mulți ani!, Bălănel și Miaunel – Aisbergul, Bălănel și papionul.


Misiunea spațială Delta (regia și scenariul: Călin Cazan, Mircea Toia)
Personajele serialului Misiunea spațială Delta au fost desenate de către Victor Antonescu (regizor de film, animator, scenograf și scenarist român de filme de animație).
Proiectul Delta a fost conceput pentru a stabili un dialog între civilizațiile intergalactice. Temele episoadelor fac referire la aspecte științifice exacte, fiind caracterizate de suspans și dinamism.
La MBD puteti urmări următoarele episoade: Alarma, Comando spațial, Captivi, Noi, oamenii, Fugara.


Mihaela

Începuturile poveştilor cu Mihaela sunt legate de caricaturistul Nell Cobar (1915 — 1993), care a creat acest personaj, Mihaela, o fetiţă cu codiţe, care alături de prietenul ei, căţeluşul Azorel, trece prin fel şi fel de situaţii.
Pentru animaţia Mulţumesc, Mihaela, Nell Cobar a obţinut un premiu în anul 1971 la Festivalul de film pentru copii de la Veneţia. Regizorul român a realizat peste 40 de filme de animaţie.
Studioul Animafilm a realizat, în regia lui Nell Cobar, un serial de desene animate care a fost difuzat între anii 1970 şi 1980 la Televiziunea Română, într-o rubrică fixă, 1001 de seri, zilnic, cu 10 minute înainte de principalul jurnal de ştiri. Emisiunea a luat sfârşit la mijlocul anilor 1980, după mulţi ani de glorie, odată cu scurtarea programului de la televizor.
Muzica a fost compusă de Margareta Pâslaru.

La Muzeul Benzii Desenate puteţi urmări episoadele:
Multumesc, Mihaela (1968)
Pentru Mihaela, orice plimbare poate fi plină de peripeţii, însă ea reuseşte să găsească soluţii ingenioase pentru orice situaţie neprevăzută.
Mihaela în cetatea de zăpadă (1975)
Mihaela pătrunde printr-o mică înşelătorie pe tărâmul magic al oamenilor de zăpadă. Oare ce se va întâmpla când adevărul va ieşi la iveală?