8 scurtmetraje austriece

Muzeul Benzii Desenate prezintă în fiecare sâmbătă a lunii iulie, începând cu 9 iulie 2011, de la ora 17.00, opt scurtmetraje austriece. Oferta în mişcare a MBD din miez de vară mai cuprinde şi primul film ceh cu personaje BD (din 29 iulie 2011), precum şi animaţii româneşti clasice.
Aşadar, pe 9, 16, 23 şi 30 iulie 2011, de la ora 17.00, în sala Auditorium de la etajul 4 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, vor fi proiectate 8 scurtmetraje însumând 43 de minute de animaţie austriacă din ultimul deceniu:

Enter Paradise for €3.20, Edith Stauber, 2008, 12 min
Acest film prezintă un portret animat al piscinei în aer liber Parkbad din Linz, văzută ca un model democratic al Edenului. Ecouri diverse, de la ispitele unui ţinut cu lapte şi miere la Grădina plăcerilor lumeşti a lui Hieronymus Bosch, se împletesc într-o imaginea paradisiacă. Calmul dinăuntru contrastează cu zgomotul de şantier al străzii, regăsit după vizita parcă prea scurtă.

All People Is Plastic, Harald Hund, 2005, 12 min
Într-un weekend, masa cenuşie a funcţionarilor se revarsă, în formaţie, către un conglomerat urban monocrom. Aparentele gesturi de revoltă se dovedesc a fi, de fapt, rezultatul unor erori de design al prototipurilor humanoide. Animaţia 3D a lui Harald Hund trimite la imaginea cinematografică clasică a marelui oraş ca mecanism de disciplinare şi la critica lui Jacques Tati la adresa epocii moderne.

Copy Shop, Virgil Wildrich, 2011, 12 min
Tehnicile narative şi modurile de identificare convenţionale sunt răsturnate, în acest film, într-o frenezie a xerocopierii. Confuzia de care este cuprins personajul principal se extinde asupra spectatorilor, în vreme ce aparenta stângăcie iniţială a realizatorului se converteşte în virtuozitate. Izul grotesc, amplificat de coloana sonoră şi de textura alb-negru, evocă un scenariu kafkian care anunţă, nu fără ironie, dizolvarea oricărei originalităţi.

Wibbel-Ich + Glück, Janina Arendt, 2007, 3 min
Acest scurtmetraj este o animație solid ancorată în tehnicile artei grafice tradiționale, dar cu un racord nu mai puţin temeinic la prezent. Fulgurantă precum o reverie, lumea vizuală a autoarei nu este deloc ermetică, deschizându-se fecund către privitor.

Mozart Party 06 (Mozart Minute 15), Thomas Renoldner, 2006, 1 min
Aeroporturi, pârtii de ski, hoteluri și cafenele, precum și numeroase produse alimentare poartă numele muzicianului Mozart. Filmul Mozart Party 06 (Mozart Minute 15), rodul unei colaborări între Heimo Wallner (animație), Andi Haller (muzică, sunet) și Thomas Renoldner (idee, regie, producţie) caricaturizează această exploatare onomastică greu de egalat.

3 Minimals (Falling, Boring, Loving), Leopold Maurer, 2005, 3 min
Cele trei filme semnate de Leopold Maurer vorbesc despre coexistenţă şi riscurile care o pândesc: un om şi un câine, un salt şi o prăbuşire cu iz dadaist în Falling, un om, o muscă şi o poveste de dragoste la birou în Boring, un bărbat şi o femeie la masă, într-o competiţie devoratoare, în Loving.