Revista Abatia a fost lansata


Pe 28 aprilie, s-a lansat primul număr al revistei de bandă desenată SF Abația, inspirată de unul dintre cele mai bune romane SF românești. Este vorba despre o revistă 100% românească. Revista va fi disponibilă din luna mai în întreaga țară și va apărea o dată la două luni. Va avea 40 de pagini (30 de pagini de bandă desenată și o povestire SF scrisă de diferiți autori ai genului) și un tiraj de 10.000 de exemplare. În primă fază, va putea fi comandată online pe www.abatia.ro, iar ulterior prin intermediul Librăriilor Cărtureşti, prin Inmedio și alți agenți de difuzare a presei, cu care editorii sunt în negocieri în acest moment.
Mai multe puteți afla pe siteul oficial.