Indrazneste sa visezi

De curând s-a încheiat campania „Creștem în comunitate” parte campaniei de informare și conștientizare din cadrul proiectul POSDRU, “Educație în comunitate – Drum cu prioritate!” împotriva abandonului școlar.


O echipă de șase campioni -  Ivan Patzaichin, Laura Badea, Mihai Covaliu, Alex Găvan, Toma Simionov și Vasile Dîba - a fost completată, în ateliere, de specialiști în comunicare și în lucrul cu grupurile vulnerabile, plus o echipă de tineri actori. Au avut loc în 20 de comunități rurale din județul Tulcea și Brașov.
Copiii au lucrat pe benzi desenate interactive, create de artistul plastic Alexandru Ciubotariu, inspirate de viața și succesele campionilor.


În urma acestei campanii a rezultat o carte ce reunește benzile desenate realizate de copii din Ciucurova, Jurilovca, Stejarul, Jijila, Daieni, Sulina, Mila 23, Sarighiol de Deal, Valea Nucarilor, Peceneaga (în județul Tulcea); Maieruș, Apata, Augustin, Homorod, Codlea, Făgăraș, Vulcan, Hârșeni, Zărnești și Victoria (în județul Brașov). Prin aceste localități, în lunile octombrie și noiembrie 2015, a trecut caravana “Creștem în comunitate”.
Ca și celelalte activități din proiect, și această mică lucrare este menită să prevină abandonul școlar și să încurajeze rolul educației în dezvoltarea comunităților locale. În caravana “Creștem în comunitate” cei șase sportivi s-au întâlnit cu copii din douăzeci de școli și i-au încurajat să treacă peste obstacole din viața lor, oferindu-le propriul exemplu și inspirându-i să ceară ajutorul celor mari și comunităților în care cresc pentru a continua să meargă la școală și să învețe pentru visurile pe care și l-au propus.


Campania Creștem în comunitate va continua cu alte proiecte, fiind organizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și agenția DC Communication, cu sprijinul Inspectoratelor Școlare din Tulcea și Brașov.
Creștem în comunitate este o campanie de comunicare în cadrul proiectului Educația în comunitate – Drum cu prioritate!, cofinanțat din Fondul Social European.